miercuri, 30 octombrie 2019

Realitatea TV se închide și se redeschide

Astăzi este ultima zi de emisie pentru postul de televiziune Realitatea TV.
Suntem în 30 octombrie 2019.

De ce se închide postul de televiziune?
Întrucât la termenul legal de solicitare a prelungirii licenței TV, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis cu șase voturi pentru, respectiv patru voturi împotrivă, suspendarea licenței postului Realitatea TV.

Motivul?
Nedepunerea certificatului fiscal al societății deținătoare a licenței, respectiv SC Realitatea Media SA.

Cod Fiscal: 14080700 - o puteți verifica pe siteul Ministerului de Finanțe.
Societatea se află în insolvență de (atenție!) opt ani.

În anul 2018, a avut un venit net de peste 25,8 de milioane de lei, cu pierderi de 7,2 milioane de lei.
Nimeni nu știe ce se întâmplă cu datoriile pe care firma le are.
Tare mă întreb unde s-au dus banii din reclamele difuzate, care vedeam că sunt multe de tot...

În fine, este treaba autorităților să recupereze banii de la ei, nu ne batem noi capul.
Cert este însă altceva, legat de titlul acestui articol:
Faptul că Realitatea TV - respectiv conținutul ei editorial - se va vedea pe licența Realitatea Plus...

Deținută tot de Cozmin Gușă, dar pe societatea comercială Geopol International SRL.
Această firmă are ca obiect principal de activitate ”studierea pieței și sondarea opiniei publice”.
Cod Fiscal: 29580380 - tot pe siteul Ministerului de Finanțe.
Și Geopol International era pe pierdere în anul 2018: venituri nete de 1,18 milioane lei, cu pierdere de 118.161 lei.

Număr de angajați: 3.
La Realitatea Media erau peste 250.
Oare cum vor face?
Vor trece angajații de pe o firmă pe alta?
Cu datoriile ce se va întâmpla?
Repet, e datoria altora să supravegheze acest lucru.
Din câte am înțeles, Realitatea Plus este retransmisă de câteva rețele de cablu, cu un număr mic de abonați.
Și nici nu este în lista ”must carry” decisă de CNA.
Așadar, audiența lor va fi mică.
Și vor avea iar pierderi.
Și poate că peste câțiva ani, vor merge la prelungire de licență cu aceeași problemă.
Și se vor muta pe o altă licență...
Poate se vor numi Realitatea Mega, Realitatea Super sau Realitatea Extra, cine știe...

luni, 21 octombrie 2019

”HitMix” - definiție și mod de difuzare

Ascult din ce în ce mai des câte un ”HitMix” la posturile de radio din București și rămân pur și simplu consternat de greșeala pe care acestea le fac.
Păi, prin definiție, un ”HitMix” este un fișier de tip audio ce conține câteva fragmente din melodiile considerate ”Hit” de către un post de radio.
De regulă, se ”lipesc” între 5 și 10 ”bucățele” de melodii - refrenul lor - eventual cu efecte între ele.
În mod obligatoriu, la finalul ”HitMix”-ului se pune un Jingle de post.
Care este rostul unui ”HitMix”?
Să anunțe categoria de piese pe care postul de radio le difuzează - Dance, Pop, Reggae, Etno etc.

Și să anunțe melodia ce urmează.
Căci - tot obligatoriu - după difuzarea ”HitMix”-ului, se pune în undă una din melodiile al cărei fragment a fost prezent în ”HitMix”.
De exemplu, dacă în ”HitMix” ai avut un fragment din Madonna - ”La Isla Bonita”, difuzezi după el această melodie.

Și nu cum fac în ultimii doi ani câteva posturi de radio nepricepute de la București, care din dorința de a fi ”meseriașe” s-au apucat să difuzeze astfel de fișiere oricând, oricum.
Toate au o logică în radiourile astea...
Revin și cu alte reguli de emisie radio în postările viitoare.

Dacă vrei, poți să te abonezi la postări prin formularul din dreapta-sus.
Respectăm GDPR, nu-ți fă probleme.
Are grijă Blogger de asta...

Numai bine!

miercuri, 16 octombrie 2019

Ediție revoltătoare a Știrilor Pro TV

Să vă prezint mai întâi contextul:
Ne aflăm în seara zilei de 15 octombrie 2019.

După cum probabil știți, în această nefericită zi, marea actriță Tamara Buciuceanu Botez a trecut în lumea celor drepți, la vârsta de 90 de ani.
Tot în data de 15 octombrie, Ludovic Orban este propus în funcția de premier de către președintele României.
Suntem la ora 19.00.
Știri la posturile de televiziune.

Cu ce deschide Pro TV ediția?
Cu meciul de fotbal dintre selecționatele României și Norvegiei, pe care - evident - marele post de televiziune îl va transmite începând cu ora 21.45!!!
Revoltător!!!
Adică meciul vieții este mai important decât criza politică în care ne aflăm sau decesul marii noastre actrițe.

Se știe că Pro TV face absolut orice pentru a-și promova filmele, emisiunile și producțiile proprii, dar chiar așa exagerare nu așteptam din partea lor.
Credeam că Andreea Esca are un cuvânt de spus în știrile de la ora 19.00, dar se pare că nu.
Sau poate că tocmai domnia sa a decis aceast sacrilegiu.

Facem orice ca România să ne urmărească.
Să luăm astfel bani din publicitate.

Bani și numai bani.
Nu demnitate, nu respect.
Bani!
Așa că am schimbat - cum o fac din ce în ce mai des în ultima vreme - pe Antena 1.

Aici, tonul în care Andreea Berecleanu prezintă știrile e mult mai calm.
Subiectele sunt mult mai multe, mult mai variate și nu scot în față senzaționalul.
Ba chiar scot în față România, cu tradițiile și locurile ei de basm.
Și nici nu au o rubrică de știri din sport în care-ți sunt prezentate doar cancanuri, așa cum fac cei de la Pro...
Că asta dau ei la știri, cancanuri...
Și ca o cireașă pe tort, în dimineața zilei de 16 octombrie, la ora la care scriu, Ramona Păuleanu prezintă datele meteo la Pro TV îmbrăcată în... rochie de seară.
Și este dimineață, repet.
Eu așa zic, că rochia aceea neagră e de seară.

Și e ora 07.30...
Gata, am terminat cu știrile lor.
De acum le urmăresc pe cele de la Antena 1 sau TVR.
Încercați și voi, să vedeți diferența.

vineri, 11 octombrie 2019

Cursul valutar în ziua votării moțiunii de cenzură

Mulți dintre noi au stat să urmărească evoluția cursului valutar în ziua votării moțiunii de cenzură.
Se știe că de regulă, atunci când apele politicii devin învolburate, leul scade în comparație cu principalele valute.
Ei bine însă, în ziua de 9 octombrie 2019, după ora 13.00, Banca Națională a României a anunțat un curs valutar ușor mai bun pentru leu.
Astfel, pentru data de 10 octombrie, EURO a fost cotat la 4,7498 lei, față de 4,7502 lei cât fusese în 9 octombrie.
Dolarul american a scăzut și el față de ziua anterioară, de la 4,3252 lei la bucată, la 4,3074 lei per unitate.

Asta e o veste bună și să sperăm că această tendință descendentă se va menține.
Poate mai scad prețurile, în special cel al combustibilului...
Mai multe valute și istoric pe BNR - Site Oficial.

miercuri, 9 octombrie 2019

Post de radio cu muzica ”Dance” a anilor '80 -'90

Dacă ți-ai trăit tinerețea în anii 1980-1990, atunci sigur îți mai aduci aminte de Modern Talking, C. C. Catch, Joy, Bad Boys Blue, Scotch, Nana, Haddaway, Culture Beat, Ice MC, Samira, Ace Of Base, Bingoboys și mulți alții.
Ei bine, dacă vrei să-i asculți pe aceștia și pe cei mai reprezentativi exponenți ai muzicii ”Dance” din anii '80 și '90, îți recomand cu sinceritate un post de radio.

Se numește Doctor FM.
E gratis, fără publicitate, cu un sunet perfect și cu melodii bine mixate.

Varietatea e faină, căci vei întâlni și piese mai ”zbuciumate” și piese mai lente.
”Dance”, ”Reggae”, ”Techno” și ”EuroDance”.
Astea ca ritmuri de bază...

Avantajul mare e că poți asculta postul direct de pe site.
Nu trebuie să descarci link în Winamp sau mai știu eu ce șmecherie.
Nu sunt reclame la medicamente, unguente și tot felul de spoturi agasante, de care sunt sigur că te-ai săturat să asculți la posturile de radio în eter.
Dacă vrei, poți descărca - gratuit - aplicația Doctor FM din Magazin Play.
Și mai descoperi pe site un articol-două interesante.
Te descurci tu.

Să-mi spui doar dacă-ți place, mai jos, la rubrica de Comentarii.
Dacă vrei să mai povestim.
Audiție plăcută!